Sus pe plaiurile cerului

Sus pe plaiurile cerului, Sus acolo-n înălţimi, Acolo în ţara Domnului Noi o să ne întâlnim. # Pe malurile râurilor sfinte Cu unde cristaline, argintii, Pe munţi de foc în slava Lui ce mare, Acolo te aştept să vii. # Sus, departe de orice dureri, Sus acolo-n veşnicii, Veşnic în sfintele dezmierdări Noi o să ne întâlnim. # Pe malurile râurilor sfinte, Cu îngeri # grupuri # să zburăm, # Mi-e dor # acum de-acele timpuri Pe care numai le cântăm. # Sus în ţara bucuriilor, Sus în zările cereşti Noi cu drag atunci ne-om saluta Când acol’ ne-om întâlni. # Atunci vom zice: Da, acesta-i Domnul În care noi cu toţii am crezut; Atunci vom zice: Da, acesta-i Domnul Care pe noi ne-a mântuit. # Sus acolo nu va fi suspin Şi nici lacrimi pe obraz, Nu vor exista amărăciuni Şi nici bocetul amar. # Ah, cum mă poartă dorul înspre Tine O, ţară ce mult te aştept Căci inima-mi se frânge în suspine Ah, Domnul meu cel ceresc. # Tu de ce nu vrei să vii cu noi Pe întinsele câmpii, Sus în ţara dragostei cereşti Sufletul să-ţi mântuieşti? # Pe malurile râurilor sfinte Cu unde cristaline, argintii, Pe munţi de foc în slava Lui ce mare, Acolo te aştept să vii. #