Te-ascunzi în florile câmpiei
Te-ascunzi în florile câmpiei
Parfumul lor te dovedeşte,
Tu eşti splendoarea veşniciei,
Şi ea în veci îţi dăinuieşte.
# Te-ascunzi în ciripit de păsări,
Prin trilurile nesfârşite,
Nu-s simfonii nici oratorii,
Cu armonii aşa de sfinte. #
Te-ascunzi în adierea verii,
Când freamătă frunza-n răcoare,
În taină şi-n susurul serii,
Tu eşti şi-n murmur de izvoare.
# Tu eşti şi-n liniştea adâncă
Ce-n codrii-ntunecoşi domneşte.
Tu eşti în Tablele din stâncă,
Şi-n glasul vântului ce creşte. #
Te-ascunzi în vijelii şi ploaie,
În soarele ce-apoi surâde,
Te-ascunzi în plânset de pâraie,
În gângurit de prunc când râde.
# Tu eşti şi-n fulgii de zăpadă,
În viscolul ce răbufneşte,
În norii ce seninul pradă,
În tunetul ce răscoleşte. #
Te-ascunzi dar nu te pot cuprinde,
Nici cerurile cele-ntinse,
Dar totuşi tu, "Nemărginire",
Eşti şi în inimi sfânt aprinse.
Vedem doar urmele-Ţi divine,
Din cari' răsari blând, maiestuos
Speranţă, viaţă, zări senine,
Căci Tu eşti tot ce-i mai frumos.
Noi Te-om vedea sus în mărire,
Dar nu cum ne-am închipuit,
Tu eşti dincolo de gândire,
O, Doamne fii în veci slăvit!