Aşa de mult m-a chinuit setea
Aşa de mult m-a chinuit setea
Şi patul nu-l părăseam,
Degeaba apa-a fost tulburată,
Eu făr` nădejde eram.
O! cum să trăiesc fără de nădejde
Puternice Dumnezeu?
Degeaba apa-a fost tulburată,
Căci altul se vindecă.
Dar într-o zi spre mine se-apleacă
Şi mă ridică-un străin,
Şi mâna rece duios mi-o prinse;
Cu lacrimi El mi-a vorbit.
O! Sfântă putere-ai pătruns în mine
Şi patul l-am părăsit,
Betezda azi este luminată
De-al meu scump vindecător.
Acum tresaltă căci ai putere
Tu, care olog erai,
Şi părăseşte acum Betezda
Unde-ai stat atâţia ani
O! Tu eşti a mea slăvită nădejde
Şi pentru Tine trăiesc,
Căci pentru mine L-ai dat pe Isus
Slăvitul Mântuitor.