Tu eşti, nemărginirea, cea sublimă
Tu eşti, nemărginirea, cea sublimă
Chiar dincolo de-orice s-a conceput.
Nu desluşim Fiinţa Ta divină
Mister de nepătruns, necunoscut.
Şi totuşi, Tu nu eşti, în definiţii,
Nici în formule dar nici în concept.
Eşti nevăzut, văzut, prin fascinaţii,
Din ce-ai creat Prea-sfinte Arhitect.
Ca universul este simfonia,
E cântecul etern şi minunat
E capodopera slăvită, armonia,
La care Tu, sfânt Autor nu ai semnat.
Pământul e şi el, o melodie,
Dar are distonaţii în acord,
În sunetele sale, doar se ştie...
A introdus vrăjmaşul dezacord.
Orice lucrare are o pecete,
Un cod fixat, de Tine Creator.
Şi flora, fauna au pe-ndelete,
Respect, de Tine sfânt Legiuitor.
Şi crinii şi ferigii, trandafirii,
Cu frunzele ţesute-n broderii.
Ni-s martori toate: - Mâna nemuririi,
Le-a dat şi forme, nuanţe cât mai vii.
Privesc pe cer puzderia de stele,
Cum în cadenţă se rotesc perfect.
Sunt copleşit, uimit, privind la ele.
Simt cauza, privind, aşa efect...
Tu ai un orologiu , Cartea Sfanta;
Ea sună orişice eveniment,
Ştiinţa doar de ce-ai creiat cuvântă,
Dar Biblia, de Tine.
În adevăr mă-nchin şi-n duh o Tată,
Ce nepătruns şi necuprins persişti.
Ateii, ah, vor plânge-amar odată
Când vor vedea că totuşi Tu exişti,
Exişti că însuţi Tu, eşti existenţa,
De-aceea eşti pe veci nemuritor.
Sunt mic să Te descriu, eşti Providenţa
Dar Te slăvesc în vecii vecilor!