Venea, pe-o iarbă mătăsoasă
Venea, pe-o iarbă mătăsoasă,
Un voievod, plângând, spre casă, cu mult amar;
# Pierduse-o oaie prin câmpie
Şi vântul prinse, cu urgie, să sufle iar. #
Pe faţa Prinţului ce vine
Ca şi o stea din zări senine, se văd lumini,
# Iar fruntea Lui părea brăzdată
De o durere prea ciudată, de nişte spini. #
Şi când, oprindu-mă în cale,
L-am întrebat atunci, pe vale, de ce e trist,
# O şoaptă mi-a venit din slavă,
Ca un suspin dintr-o dumbravă: Nu ştii? E Crist! #
El căuta mereu prin lume,
Prin gropi, pe dealuri fără nume, oiţa Lui;
# Nimic, nimic, nu-L fericeşte
Decât oiţa de-o găseste... oiţa Lui! #