Venind la Regele iudeu

Venind la Regele iudeu, Isaia murmura cu jale: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: Fă rânduială casei tale, Căci vei fi dus, din patul tău, Jos, în ţărâna cea din vale!” Iar regele s-a întors plângând Şi a zis, cu faţa la perete: „Tu ştii, Părinte bun şi sfânt, Că Tu mi-ai pus pe mâini pecete, Că am umblat curat şi blând, Şi nu au fost patimi să mă îmbete…” Văzând Stăpânul cel suprem Acele lacrimi umile, El, Care ştie că suntem Doar umbre pale şi fragile, I-a prelungit al vieţii ghem Cu cinsprezece ani de zile. Şi dacă mult s-a bucurat De ani aceştia Ezechia, Strigaţi cu toţi în lung şi în lat Şi daţi de veste bucuria, Că, iată, nouă ni s-a dat Nu câţiva ani, ci veşnicia!