Venind la regele Iudeii
Venind la regele Iudeii,
Isaia murmură cu jale:
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
Fă rânduială casei tale,
# Căci vei fi dus din patul tău,
Către ţărâna cea din vale. #
Iar regele s-a-ntors plângând,
Şi-a zis cu faţa la perete:
Tu ştii, Stăpâne bun, şi sfânt,
Căci Tu mi-ai pus pe gând pecete;
# Căci am umblat curat şi sfânt
Şi n-au fost patimi să mă-mbete. #
Văzând Stăpânul cel sublim,
Acele lacrime umile,
El, care ştie că suntem
Doar umbre, paie şi fragile,
# l-a prelungit al vieţii ghem,
Cu cincisprezece ani de zile. #
Şi dacă mult s-a bucurat
De anii aceia, Ezechia,
Strigaţi creştini în lung şi-n lat,
Şi daţi de veste bucuria!
# Căci iată, nouă ni sa dat,
Nu câţiva ani, ci veşnicia! #