Visam că-a sosit judecata

Visam că-a sosit judecata; Lângă Tronul din Ziua de-apoi, S-au strâns ale lumii popoare, Era jude­cata în toi. Lângă Tron, sclipitor, un arhanghel, Ce din goarna lui a răsunat, S-au oprit în loc stele şi soare, Şi pământul şi timpul au stat. # Ce vaiet şi ce tânguire, Alergau cei pierduţi în pustiu, Strigat-au pe ei munţi să cadă, Salvarea doreau prea târziu! # Acolo era şi bogatul, Dar el banii lui nu-i mai avea, Cu ce mai putea să plătească? Şi mare datornic era. Tot acolo-am văzut pe cel mândru, Cât de mare şi el se credea, Dar când îngerul deschise cartea, Numele lui, înscris, nu era. # Ce vaiet şi ce tânguire, Alergau cei pierduţi în pustiu, Strigat-au pe ei munţi să cadă, Salvarea doreau prea târziu! # Iar văduva şi cu orfanul, Erau printre acei ce-au crezut, Durerea lor, chinul, necazul, În glorie s-au prefă­ut. Am văzut pe beţivul în gloată, Şi pe cel ce-i dădea de băut Căci un înger venea ca să-i scoată Înspre locul acel de temut. # Ce vaiet şi ce tânguire, Alergau cei pierduţi în pustiu, Strigat-au pe ei munţi să cadă, Salvarea doreau prea târziu! # Un om cu dreptatea lui vine, Iată faptele-i zdrenţe apar, Ce drepţi se credeau marii preoţi, Pe Domnul ducând la Calvar! Am văzut şi pe cei ce amână, Nu acum, o, mai lasă-mi un ceas, Însă tot amăgiţi cu-amânarea, Ei afară în chin au rămas. # Ce vaiet şi ce tânguire, Alergau cei pierduţi în pustiu, Strigat-au pe ei munţi să cadă, Salvarea doreau prea târziu! #