Zis-am „Voi veghea asupra drumurilor mele

Zis-am: „Voi veghea asupra drumurilor mele Ca să nu greşesc cu limba, gurii frâu voi pune, Cât va sta cel rău nainte-mi să n-am vorbe rele“; Şi-am stat mut, deşi durerea-mi nu se poate spune. Inima mi-ardea în mine, foc ce mistuieşte, Şi-atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare: „Doamne, spune-mi ce m-aşteaptă, viaţa când sfârşeşte, Ca să ştiu ce trecător sunt, ce nimic sub soare! Iată-a’ mele zile-s toate cât un lat de mână, Viaţa mea ca o nimica, Doamne-n a Ta faţă; Da, oricât ar fi de tare omul e ţărână, Înaintea Ta-i un abur, şi un fulg, şi-o ceaţă. Omul!… Umblă ca o umbră, ’geaba se trudeşte, Strânge-averi, deşi nu ştie cine-o să le ţină; Acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde, Numa-n Tine mai pot, Doamne, s-am nădejde plină“. Izbăveşte-mă de multa mea fărădelege, Nu mă face râsul celui plin de nebunie! Eu stau mut şi las, o Doamne, Mâna-Ţi să lucreze, Dar abate-Ţi de la mine greaua Ta urgie! Căci Tu pedepseşti tot omul pentru-a’ lui greşale, Prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viaţă; Orice om e doar suflare pe a lumii cale… Doamne-ascultă-mi rugăciunea dis-de-dimineaţă!