În Betleem e noapte liniştită

În Betleem e noapte liniştită Şi toţi se odihnesc la casa lor; Pe când Isus în ieslea cea umilă S-a coborât ca Domn şi Domnitor. # Aleluia! Îi cântă imnuri coruri, Aleluia! Cântaţi cu toţi mereu! Căci S-a născut Isus Mântuitorul, Căci S-a născut Fiul lui Dumnezeu. Aleluia! Întregul cer răsună! Aleluia! Mărire Domnului! Aleluia! Fiţi plini de voie bună, Fiţi plini de pace toţi aleşii Lui! # În grajdu-ntunecos, Lumina vieţii S-a coborât ca Om pe-acest pământ, S-a dezlipit de slava frumuseţii, S-a dezbracat de haina Lui de sfânt. # Aleluia! Îi cântă imnuri coruri, Aleluia! Cântaţi cu toţi mereu! Căci S-a născut Isus Mântuitorul, Căci S-a născut Fiul lui Dumnezeu. Aleluia! Întregul cer răsună! Aleluia! Mărire Domnului! Aleluia! Fiţi plini de voie bună, Fiţi plini de pace toţi aleşii Lui! # În câmp păstori-şi pasc oile-n tihnă Şi când deodată îngerii în cor Apar pe cer cu slavă şi lumină Cântând şi preamărind pe Domnitor: # În Betleem vi s-a născut Mesia, Un Rege pentru pace aţi primit. Acelui Domn cântaţi-I azi cântarea, Acelui Domn ce Om a devenit. Toţi oamenii să-I cânte-n cor mărire, Acelui Sfânt, Sfânt,Sfânt, Cel veşnic Sfânt A Mielului ce-a-ntruchipat iubirea Ca să aducă pace pe pământ. #