Cum pâinea se dăruie-ntruna
Cum pâinea se dăruie-ntruna
La toţi flămânziţii din gloată,
Cum ea nu-şi aşteaptă cununa
Şi nici pentru jertfa-i răsplată,
Aşa să mă dărui, Isuse,
Ca pâine pe căile-Ți drepte,
Şi plata pe jertfele-aduse
Făptura-mi nicicând să n-aştepte
Cum apa, tâşnind din izvoare,
Se dăruie-oricând, la oricine,
Cum ea pentru dulcea-i răcoare
N-aşteaptă să-i facă vreun bine,
Aşa să trăiesc pân’ la moarte;
Şi-ntreaga-mi fiinţă predată
Să fie-un izvor care-mparte
Iubire şi har fără plată!
Cum soarele-mparte lumină,
La toţi făcând părtinire,
Şi-n veac nu aşteaptă să vină
Vreun ins ca să-i dea mulţumire,
Aşa să-mi împart totdeauna
Lumina vieţii curată;
Dar nici o virtute, nici una,
N-aştepte spre-a fi lăudată!
Să-ndrept, o, Isuse, tuturora,
Privirea întreagă spre Tine,
Căci Tu eşti, doar Tu, aurora
Frumoasă de haruri depline
Din Tine Tu datu-mi-ai mie
Izvoare, belşug de izvoare;
Cuvine-se slavă doar Ţie,
Şi Tatălui Sfânt închinare!