O, ce frumoasă eşti iubito

O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea, Ce minunate sunt acele Podoabe ce te fac aşa, O, ce frumoasă ţi-e credinţa Primită-n cugetul smerit, Curată, sinceră, adâncă, Statornică pân’ la sfârşit! O, ce frumoasă ţi-e nădejdea Ce nu s-a clătinat nicicând, Prin orişice-ncercări aceeaşi, Trăire şi-ndrăzneal-având Ce îngerească ţi-e iubirea, Ce lângă Mine te-a ţinut, În dulcea, negrăit’ şi dulcea Unire de la început! Ce sfântă ţi-e curăţia Din dulcii, limpezi ochii tăi, Ce n-au privit nicicând pe nimeni, Căzuţi, dispreţuiţi şi răi Ce mişcătoare umilinţa Asemeni crinului rănit, Ce-şi dăruie mai mult mireasma Cu cât e şi mai mulr zdrobit! Ce îndelungă ţi-e răbdarea Ce te-a-nvăţat să lupţi şi blând Iertând, să suferi pân’ la moarte, Și să nădăjduieşti crezând Ce înduioşătoare-i mila Ce te-a plecat spre cel lovit, Să mângâi, să ajuţi, să dărui Nemustrător, tăcut, simţit! Ce-mbelşugat şi dulce-i rodul, Cu-atâtea lacrimi semănat, Altarul miilor de jertfe, Ce strălucit e necurmat. Ce fericit e-mpodobită, În totul, tot, făptura ta, O, ce frumoasă, ce frumoasă Eşti tu pe veci, Mireasa Mea!