Pe-un drum de blesteme bătut
Pe-un drum de blesteme bătut,
Cu mărăcini ce dau fiori,
Pe care rar s-au abătut
Din drum arabii călători,
Odată numai s-a văzut
Ca flori pe el să fi crescut
De sânge şi sudoare plin,
De soare ars şi însetat,
Pe cap cunun-având de spini
Şi crucea-n spate… a urcat
Prelunga coastă cel mai blând
Drumeţ ce s-a văzut mergând
Senin la chip, senin la gând,
Un Miel divin, tăcut, smerit,
Sub bici şi hule ajungând,
Povara grea L-a prăbuşit;
Atunci sub El stânca-nflorii
De roşul picurilor vii
Pe cruce dezbrăcat L-au pus,
I-au dat oţet şi L-au străpuns,
Dar nu le-a zis nimic. De sus
Privindu-i blând, sublimul Uns,
Ca pe copii, înduioşat,
Iertându-i, capul Şi-a plecat…
Măreţ, cum gândul n-a cuprins,
Se scurge sângele vărsat
Pe locul de-arşiţă aprins.
Şi pentru-al meu şi-al tău păcat
Din ceruri aburi calzi se scurg
De miros, jertfă de amurg