Privesc cu ochii, ce mi i-a deschis

Privesc cu ochii, ce mi i-a deschis Credinţa, solul care-a fost trimis De Dumnezeu, aicea pe pământ, Ca să mă-ndrepte Spre limanul sfânt Credinţă, credinţă Dar dumnezeiesc, |: Prin tine, harul felurit, Deplin, deplin primesc :| (refren) Privesc spre taina cerului divin, Trezit, aprins şi luminat deplin De soarele credinţei înălţat, De Dumnezeu în mine, ne-ncetat Credinţă, credinţă Dar dumnezeiesc, |: Prin tine, harul felurit, Deplin, deplin primesc :| (refren) Privesc spre viitorul fericit, Mereu la-ndemnul cel neobosit Al darului credinţei, foc nestins, Adus de Dumnezeul necuprins Credinţă, credinţă Dar dumnezeiesc, |: Prin tine, harul felurit, Deplin, deplin primesc :| (refren) Privesc crezând Cu duhul meu întreg Căci numai prin credinţă înţeleg |: Frumuseţea Ta, O, Dumnezeul meu, De-aceea Te iubesc Și-Ţi cânt mereu :| Credinţă, credinţă Dar dumnezeiesc, |: Prin tine, harul felurit, Deplin, deplin primesc :| (refren)