Pe calea Ta primi paşi i-am făcut de copil,pe atunci multe
124.Pe calea Ta primi paşi i-am făcut de copil,pe atunci multe
nu-nţelegeam
Îndrăgeam casa Ta, legea Ta
o-ndrăgeam, încercam ca să fiu umil
Eram mic, dar Isus în mine creştea
Şi Cuvântul Său Sfânt viaţa îmi umplea
Astăzi simt că El este viaţa mea, şi că El este pacea mea
Pe calea Ta, eu, un tânăr Îţi mulţumesc, c-ai purtat paşii mei spre cer
Sufletul mi-ai salvat şi eu Îţi mulţumesc, şi acum mântuirea
Ţi-o cer
Eram mic, dar Isus în mine creştea
Şi Cuvântul Său Sfânt viaţa îmi umplea
Astăzi simt că El este viaţa mea, şi că El este pacea mea
Pe calea Ta mai e har pentru cel păcătos, să vină orice suflet acum
El te vrea sus în cerul Său luminos, vino la Domnul nostru cel bun
Eram mic, dar Isus în mine creştea
Şi Cuvântul Său Sfânt viaţa îmi umplea
Astăzi simt că El este viaţa mea, şi că El este pacea mea