Ce spune oare vântul, călătorul

Ce spune oare vântul, călătorul Când se sfâşie printre crengi trudit? Ce taina spune-n graiul său izvorul Învolburat în muchii de granit? Ce spune mărul ce-ţi umbreşte drumul, Cu trupul frânt de orice mână rea? Ce spune în căminul tău parfumul Din trandafirii rupţi de mâna ta?... Iubeşte! Spune tot ce-n zări palpită. Iubeşte! Spune vântul legănat. Iubeşte! Spune floarea cea strivită Sub talpa ta, Sub pasul tău distrat. Iubeşte spune mierea din lucernă Şi adierea florilor de tei. Iubeşte, căci iubirea e eternă Şi, iată, Bate-n uşa vremea ei... Iubeşte! Spune roua dimineţii Şi mielul blând, de mâna ta răpus. Nu face-un singur pas pe drumul vieţii, Când pasul te desparte de Isus. Nu spune-un gând ce dragoste n-aduce. Şi nu privi de nu priveşti duios. Şi-abia atunci, prin şoapta noastră dulce, Va suspina Şi va vorbi Cristos!