Aduceţi astăzi închinare
Aduceţi astăzi închinare
Lui Dumnezeu, căci El e Creator.
Veniţi cu toţii, mic şi mare,
Sub scutul Său cel sfânt şi salvator,
El poartă grija tuturor mereu,
El ne e Tată şi bun Dumnezeu!
El dă şi hrană la popoare,
Celui străin îi este adăpost;
El dă lumină, ploaie, soare,
Şi bun conducător mereu ne-a fost!
Ne-a dat viaţă din viaţa Sa,
De-aceea-n veci de veci Îi vom cânta!
La masa sfântă, sus, în ceruri,
Vom fi cu toţii veşnic adunaţi,
Cu roade multe, mii de feluri,
De Domnul Însuşi vom fi ospătaţi!
Ce fericit sunt chiar de-acum şi eu,
Dar cum voi fi atunci cu Dumnezeu!